Limba maternă interzisă: Represiunea multilingvă a Iranului

O Promisiune Constitutională Nerespectată: Articolul 15

Revoluția Iraniană din 1979 a adus cu sine speranța unei mai mari recunoașteri a diversității etnice și lingvistice a Iranului. Articolul 15 din Constituția Republicii Islamice prevede: „Limba și scrierea oficială a poporului iranian este persana. Documentele, corespondența și textele oficiale, precum și cărțile școlare, trebuie să fie în această limbă. Totuși, utilizarea limbilor regionale și tribale în presa, mass-media și predarea literaturii lor în școli, alături de persană, este permisă.” Această prevedere a fost inițial interpretată ca un pas spre recunoașterea drepturilor lingvistice ale minorităților. Cu toate acestea, implementarea sa a fost, în cel mai bun caz, sporadică și, în cel mai rău caz, inexistentă pentru majoritatea limbilor minoritare.

De-a lungul deceniilor, guvernele succesive din Iran au interpretat Articolul 15 într-un mod restrictiv, limitând „învățarea literaturii” la câteva ore de studiu opțional în universități, nu la predarea în școlile primare sau secundare. Această interpretare a privat milioane de copii din comunitățile non-persane de dreptul fundamental de a învăța în limba lor maternă. De exemplu, în regiunile majoritar kurde, azere sau arabe, limba persană rămâne singura limbă de instruire din grădiniță până la universitate, ceea ce creează bariere educaționale semnificative și perpetuează inegalitățile socio-economice.

Kurdă și Arabă: Minorități Persecutate

Kurzii, concentrați preponderent în provinciile din vestul Iranului, și arabii, în principal în provincia Khuzestan, se confruntă cu discriminări similare, dacă nu chiar mai severe, din cauza percepțiilor regimului despre autonomie și secesionism. Limba kurdă și limba arabă sunt integral interzise în sistemul educațional. Amnesty International a documentat în mod repetat cazuri de discriminare sistemică împotriva kurzilor și arabilor, inclusiv în negarea dreptului la educație în limba maternă. Această politică contribuie la subdezvoltarea economică a regiunilor kurde și arabe, deoarece absența educației multilingve limitează participarea efectivă a acestor grupuri la forța de muncă și la viața publică.

În Khuzestan, de exemplu, activiștii pentru drepturile lingvistice arabe raportează arestări și persecuții. În 2017, câțiva profesori care încercau să predea limba arabă în afara programului școlar oficial au fost reținuți și forțați să semneze angajamente de a înceta astfel de activități. Această represiune indică o hotărâre a statului de a menține monopolul educațional și lingvistic persan, chiar și cu prețul suprimării identității culturale a milioanelor de cetățeni. Consecințele pe termen lung sunt o alienare crescândă a acestor comunități față de statul iranian.

Rezistența și Solicitările Comunităților

În ciuda politicilor represive, comunitățile minoritare din Iran continuă să lupte pentru drepturile lor lingvistice. Există numeroase inițiative subterane și seminarii informale unde părinții încearcă să-și învețe copiii limbile materne. Organizații neguvernamentale internaționale, precum Iran Human Rights (IHR) și Boroumand Center, au documentat aceste eforturi și au pledat pentru respectarea drepturilor omului, inclusiv a celor lingvistice, în Iran. De exemplu, în 2021, IHR a publicat un raport detaliat despre discriminarea sistemică împotriva minorităților etnice, inclusiv privarea de drepturi lingvistice.

Apelurile pentru implementarea Articolului 15 într-un mod care să permită o educație multilingvă reală sunt constante. Activistul Aziz Ghaderi, un apărător kurd al drepturilor lingvistice, a scris numeroase articole și a susținut campanii pentru introducerea limbii kurde în școli. În 2019, peste 10.000 de cetățeni azeri au semnat o petiție adresată Parlamentului, cerând predarea limbii azere în școli. Aceste acțiuni, deși adesea întâmpinate cu indiferență sau represiune, demonstrează persistența dorinței de păstrare a identității culturale prin limbă.

Vocea minorităților, deși adesea redusă la tăcere, continuă să ceară recunoașterea și respectarea drepturilor lor lingvistice fundamentale.

Concluzii: Viitorul Multilingvismului în Iran

Decenii de politici de asimilare lingvistică au avut un impact profund asupra diversității culturale și coeziunii sociale din Iran. Negarea dreptului la educație în limba maternă nu doar că încalcă principii fundamentale ale drepturilor omului, dar subminează și dezvoltarea intelectuală și culturală a milioane de cetățeni. Organizații internaționale, cum ar fi UNESCO, subliniază importanța limbii materne în educația copiilor, promovând conceptul de educație multilingvă ca o strategie eficientă pentru incluziune și succes academic. Prin contrast, Iranul continuă să ignore aceste recomandări, perpetuând un sistem care marginalizează și alienează.

Pentru a depăși această criză, Iranul ar trebui să adopte o abordare incluzivă, care să recunoască și să celebreze bogăția lingvistică a țării. Implementarea Articolului 15 în spiritul său original, permițând predarea limbii materne în școli, ar fi un prim pas esențial. Aceasta ar implica dezvoltarea de programe școlare adaptate, formarea de profesori în limbile minoritare și producerea de materiale didactice relevante. O astfel de schimbare nu ar beneficia doar minoritățile, ci ar consolida identitatea națională a Iranului, bazată pe respectul reciproc și pe diversitate. Viitorul unui Iran stabil și prosper depinde, în mare măsură, de capacitatea sa de a îmbrățișa și de a proteja toate identitățile sale culturale și lingvistice, nu doar pe cea persană.